El este chipul momentului, o vedeta capabila sa conduca blockbuster-uri galactice fara sa-si piarda haloul indie si sa se cufunde in proiecte riscante si impotriva curentului. La fel ca „Annette”, musicalul revolutionar al lui Leos Carax cu care a inceput Festivalul de la Cannes si motivul unei intalniri exclusive si intense.
Curios din fire, Adam Driver pare destinat acelui gen de maretie care nu are nimic de-a face cu mofturile, tendintele sau exploziile trecatoare. Cu amintirea proaspata a serviciilor oferite sagai Razboiul Stelelor si nominalizarea la Oscar pentru interpretarea sa din Marriage Story , Driver prezinta acum unul dintre cele mai personale proiecte ale sale: Annette, o opera rock nestapanita regizata de regizorul de cult Leos Carax, pusa pe muzica de duo-ul Sparks si cu Marion Cotillard in rol principal. In ea, pe langa faptul ca intruchipeaza un monolog de succes care imbratiseaza luminile si umbrele iubirii si ale paternitatii, el isi face debutul ca producator, aducand in proiect cunostintele sale vaste despre logistica filmului.
Dupa o tinerete marcata de rebeliune, cativa ani de serviciu in Marine Corps si un curriculum eclectic, Driver, la 37 de ani, transmite sentimentul de a fi acolo unde isi doreste sa fie: cu un picior la Hollywood (in decembrie il vom vedea cu Lady Gaga intraCasa Gucci a lui Ridley Scott ) si celalalt in proiecte independente cu care sa exploreze limitele mestesugului si artei sale. Gelos pe intimitatea lui, eroul comun din Paterson al lui Jim Jarmusch si co- protagonista din KKKlansman al lui Spike Lee , vorbeste exclusiv despre pasiunea lui pentru tehnica actoriceasca, locul sau in industria filmului si viitorul sau.
Am considerat ca Annette este un film extrem de emotionant si dur. Relatia rolului sau cu fiica lui m-a facut sa reflectez asupra simtului nostru de responsabilitate…
Responsabilitate? In ce sens?
Pentru noile generatii. Presupun ca faptul ca am doi copii, de 4 si 8 ani, mi-a marcat vizionarea. Pentru mine, Annette ne invita sa reflectam la ceea ce putem face pentru a schimba aceasta lume in care predomina narcisismul si interesul economic.
Da, cred ca toate acestea pe care le pomenesti sunt in film, desi adevarul este ca imi este greu sa ma gandesc la ele in termeni tematici. Ca actor, tind sa ma concentrez mai mult pe aspectele tehnice, pe moment la moment al scenelor. Ceea ce scrii ma face sa ma gandesc cum, uneori, se pare ca ne pasa mai mult de ceea ce cred oamenii pe care abia ii stim despre noi, decat de ceea ce cred oamenii apropiati. Adevarul este ca aceasta este partea mea preferata a problemei: sa aud ce parere ai despre film, sa vad cum te-a ajuns si cum te-a afectat. Imi place ca ai doi copii te-a facut sa o vezi in acest fel. In cazul meu, mi se pare aproape imposibil sa aleg un subiect fata de celelalte. Treaba mea este sa dau credibilitate fiecarui moment, fiecarei scene, pentru ca mai tarziu Leos (Carax) sa poata infila filmul in felul lui. Mai tarziu,
Telespectatorii care se cufunda in semnificatiile lui Annette sunt cu siguranta foarte diferiti de cei care aplauda monologuri lui Henry, personajul tau.
Imi place sa-mi imaginez ca telespectatorii isi vor face povestile si imaginile proprii, profitand de energia cu care noi, cei care le realizam, incercam sa transmitem emotii si idei. Cu unele filme, ca acesta, ma pot gasi in mijlocul unei scene complexe, chiar ambigue. Si asa cred ca atata timp cat am clar ce vreau sa exprim, nu conteaza daca oamenii inteleg sau nu. Dar alteori cred ca este important ca ceea ce vreau sa spun sa ajunga. Este una dintre multele juxtapuneri care intra in joc atunci cand faci un film. Poate ca trebuie sa filmezi o scena in care reflecti infatuarea personajului tau, dar in realitate tocmai ai cunoscut-o pe actrita cu care filmezi! Cinematograful este o arta foarte rara (rade). Ma mai frapeaza si ciocnirea dintre ideea de a filma o scena care pare foarte urgenta si imediata, supusa emotiilor si instinctelor care apar in momentul de fata, si certitudinea ca aceasta scena va deveni ceva permanent, deoarece filmul va fii acolo pentru totdeauna.. Daca ar fi sa filmam din nou chiar acumAnnette , cu siguranta as lua decizii diferite de cele pe care le-am luat cand am filmat-o. Cinematograful este facut din gesturi instinctive care raman apoi in timp.
Apropo de instincte, in Annette , arati o fata cu adevarat impulsiva. Ma gandesc la monologuri tale. Sunt geniali, foarte fizici.
A fost o mare provocare. A fost prima saptamana de filmari. Leii au vrut sa filmeze monologuri intr-o singura captura, in filmare secventa. Nu ne cunosteam prea bine, asa ca a trebuit sa ne cunoastem prin munca noastra de creatie, ceea ce este o modalitate minunata de a cunoaste pe cineva. Totul a fost intens si semnificativ. Nu a fost timp pentru discutii de genul „Hei, te-ai uitat la meci aseara?” (rade). Erau scene complexe, foarte teatrale, iar Leii voiau ca personajul meu sa para salbatic, capabil sa iasa din cadru si din scenariu in orice moment. Am inceput sa lucram dintr-o serie limitata de gesturi si impulsuri si am construit-o pe masura ce am mers, pana am avut o coregrafie. In acel moment, ca actor, misiunea mea este sa ma concentrez asupra fiecarui gest, sa-l fac vibrant si, in acelasi timp, sa ma las. Este ca un fel de transa. Cand am terminat fiecare preluare, mi-am dat seama de energia pe care o investisem in ea. Oboseala am simtit-o dupa fapta, nu in timpul monologurilor.
Mi se pare fascinanta aceasta idee de a construi o scena din mers. Exista spatiu pentru a lucra asa intr-un blockbuster, precum filmele din saga Star Wars?
Cu Star Wars am avut norocul sa dau peste doi regizori cu personalitate. Nu ma asteptam la succeseerau asa. Nu am avut niciodata senzatia de a fi intr-un film conceput de un comitet de afaceri. Nu m-am trezit in situatii in care a trebuit sa schimbam ceva, ca o parte a unui costum, de exemplu, din motive comerciale. Cinematograful este o arta colaborativa, dar acea colaborare se genereaza mai ales intre cei responsabili de sectiunile creative ale filmului, nu cu oameni care isi pot da o opinie artificiala astfel incat, se presupune, oamenilor sa le placa mai mult un personaj. Ar fi o pierdere de timp. Cu Leii lucrurile sunt speciale, pentru ca el structureaza zilele astfel incat sa fie timp pentru construirea scenelor. Nu ajunge cu un plan inchis, ci mai degraba creeaza spatii pentru creativitate. Intotdeauna si-a dorit mai mult timp. Daca ar fi dupa el, tot am fi impuscat (rade).
La inceput vorbeam despre ideea de responsabilitate. Ati simtit asta intr-un mod special cand ati lucrat ca producator al filmului?
Imi place sa fiu atent la aspectele tehnice ale unei filmari si am putut sa lucrez la asta temeinic din rolul meu de producator. In timp ce filmezi, te lupti impotriva timpului, a naturii, a limitarilor tehnologice… Pe platoul de filmare nu pot ignora ce se intampla in jurul meu. Nu ma gandesc doar la rolul meu, incerc sa ajut toata munca. Stiu cat de greu poate fi pentru un actor sa intre si sa filmeze doar cateva zile. Nu cunosti pe nimeni, poate nici nu-l cunosti prea bine pe regizor si trebuie sa te arunci in ring. Incerc sa ajut pe toti sa se simta confortabil si sa dea tot ce e mai bun.
Vazandu-ti interesul pentru tehnica si logistica cinematografiei… ti-ar placea sa devii regizor intr-o zi?
Eu nu cred acest lucru. La un moment dat m-am gandit la asta, dar apoi ma gandesc la munca marilor regizori si imi spun: „Uita-l!” (rade). Produce aprecieri; gaseste oameni buni si talentati si invita-i sa lucreze impreuna, sa colaboreze la un proiect. Daca ma intrebati de ce cred ca nu as fi un regizor bun, este pentru ca urasc sa trebuiasca sa raspund la intrebari (zambeste ironic). Si exact asta fac regizorii in fiecare zi, toata ziua, tot timpul.
In calitate de producator, nu ati fost nevoit sa raspundeti la intrebari?
Da, trebuie sa raspunzi, dar poti sa te prefaci ca nu asculti, ceea ce fac de obicei producatorii cand le pun intrebari (rade in hohote).
Inainte de a pomeni munca marilor regizori. Ai lucrat cu unii dintre cei mai buni: Jim Jarmusch, Noah Baumbach, acum Leos Carax. Ce regizori ai in asteptare pe lista ta de dorinte?
Sunt multe, prea multe! Mi-ar placea sa lucrez cu Pedro Almodovar. Dar mai sunt si Wim Wenders, Paul Thomas Anderson, Kathryn Bigelow… Lista este foarte lunga.
In ce te putem vedea mai departe?
Am facut doua filme cu Ridley Scott: The House of Gucci , in care am putut lucra cu Lady Gaga, si The Last Duel , in care il interpretez pe domnul Jacques LeGris. Si acum filmam White Noise cu Noah Baumbach, bazat pe romanul lui Don DeLillo. Filmam de o saptamana si a fost spectaculos! Ei bine, in cateva luni poate va spun ceva diferit, dar deocamdata totul arata bine.